0

Arhetipul Albei-ca-Zăpada

Unele din temele des intalnite in munca mea cu clientii sunt urmatoarele:

  1. Perceptia, senzatia ca persoana respectiva se simte nedorita. Este ceva venit din copilarie, din familia in care a crescut, eventual, intarit ulterior la scoala, in relatia de cuplu prin ceea ce simte venind de la partener, propagata si in relatiile de serviciu sau de prietenie;
  2. Aparent ca o consecinta (dar de fapt este cauza!), se manifesta vinovatia, autoexcluderea, autoabandonul, autosabotarea, renuntarea la sine.

Consecintele care decurg din acestea sunt: sustragerea din fluxul vital: stari repetate de rau fizic, mergand pana la epuizarea completa, atacuri de panica, lesin, coma, sufocare, disfunctionalitati de somn, fie insomnie, fie somn in exces si la ore haotice. Cosmaruri repetate, uneori chiar si cand persoana este treaza.

Faptul ca mentine o vibratie joasa (de temere, pasivitate, neimplicare, blazare, autoabandon, vinovatie), o face sa „dispara” din peisaj. Fie se izoleaza in casa, rupand orice legatura cu exteriorul, fie se abandoneaza unei activitati care o devoreaza complet ca timp si energie. Uneori izolarea imbraca forma de „a trai in lumea sa, intr-un univers paralel”, chiar daca fizic, interactioneaza cu alti oameni. In unele cazuri de autoabandon, corpul este filiform, respiratia superficiala, care se opreste in gat. In alte situatii, uitarea de sine duce la cresterea disproportionata in greutate si din nou, respiratia este scurta, precipitata, agitata. Oboseala cronica. Lipsa de vitalitate. Lipsa unui ritm de viata cat de cat ordonat. Izolarea da nastere la sentimentul de inutilitate. Hiperactivitatea creaza senzatia de coplesire. Amabele forme au ca fundament uitarea de sine, autoabandonul.

Confuzie, deruta. Neincredere majora in sine, o stare de neputinta, incapacitate de a lua decizii nici macar pentru sine. De aici apare nevoia bolnavicioasa de a face pe plac tuturor, mai putin siesi. Cere mereu confirmari si validari din exterior. Teama de a nu deranja. Nevoia de a se face mai mic/prost decat este pentru a nu crea complexe celorlalti. Fie, dimpotriva, se rascoala impotriva tuturor, dar, din nou, nu-si ofera siesi ceea ce are nevoie ci face fronda impotriva celorlalti, deranjandu-i astfel pe toti.

Uitarea/distragerea de la sensul si scopul pentru care traieste. Ideea care guverneaza este ca „viata este o lupta”, „nu imi gasesc locul”. Starile de anxietate prelungite pun la pamant sistemul imunitar si aduc corpul in stare de conflic interior perpetuu. Ca urmare, convingerea ca „lumea este un loc periculos” si implicit „sunt in pericol in corpul meu” declanseaza boli autoimune, deregleaza complet sistemul endocrin:

  • pineala este inchisa. sentimentul ca este singur(a) pe lume, fara sprijin, fara conexiuni, separat. De aici decurge lipsa chefului si a pasiunii/motivatiei in viata. In alte situatii, „anularea” identitatii de sine duce la vitiligo, depigmentarea accentuata pe mari zone de piele, mai ales pe maini si pe fata.
  • pituitara. probleme grave de vedere (nu observa posibilitatile care i se ofera, nu vede adevarul, este blocata in iluzii), si probleme ale sistemului nervos,
  • disfunctii ale tiroidei si paratiroidei (exprimarea de sine),
  • thymus. probleme cardiace, blocaje la nivelul sistemului circulator, la nivelul plamanilor si sistemul limfatic (emotii reprimate, acumularea de frustrari, explozii neasteptate si rupte de context),
  • pancreas. toxicitate, diabet si probleme de digestie si intestinale (nu-si poate digera emotiile si prin urmare, nu le poate elibera, nu le da drumu, se supraintoxica, incepand din colon, ficat, splina si pancreas, terminand cu sistemul limfatic),
  • suprarenale. frici, probleme de rinichi, disfunctii sexuale (frigiditate, impotenta, insatisfactii, chisturi, probleme ale prostatei), probleme legate de fluxul de lichide, umori in organism, probleme legate de fluxul de bani, capacitatea de a-si crea viata, de a-si asuma responsabilitatea pentru orice proiect, indiferent de natura sa.
  • testosteron/estrogen. probleme legate de supravietuire, senzatia de dezradacinare. De aici si nevoia de a depinde de ceva sau cineva. Asa apar dependentele de orice fel, ca nevoia de „legatura”. Probleme legate de picioare, talpi, sistem osos (sustinerea fizica a intregului corp)

Intai cedeaza veriga cea mai slaba, pentru ca mai apoi, daca nu te ocupi de cauza ci tratezi doar simptomele, sa uzeze si sa slabeasca urmatoarea veriga (chakra). Si tot asa, pana cand, „boala” cristalizeaza din ce in ce mai adanc in organism, ajungand sa afecteze tesuturile cele mai profunde si mai solide (oasele, fundamentul corpului).

  1. Tot ca o consecinta a autoabandonului, dar de alta natura, este si faptul catrupul, fiind „abandonat” de suflet, devine o „gazda” accesibila si facila pentru alte lucruri. Astfel, persoanele respective preiau cu usurinta starile celor din anturaj si le somatizeaza rapid in corp. (Una dintre cliente, fara sa aiba diabet, a preluat de la un coleg de munca starea de hipoglicemie si a ajuns la spital aproape in coma). In alta ordine de idei, aceste persoane atrag un soi de agresiune necunoscuta: stari de rau exacerbat instalate brusc, de provenienta necunoascuta. Nu li se poate da un diagnostic pentru ca la masuratorile medicale obtin rezultate imposibile. Aparatele ies din parametrii de functionare sau dau rezultate neconcordante. In unele situatii am perceput ca o prezenta straina, de tip „alien” („extraterestru”). Persoanele culeg astfel de entitati pentru ca nu sunt impamantate, le lipseste o conexiune ferma cu pamantul si cu realitatea consensuala. „Zboara” cu usurinta in planuri inalte, in alte dimensiuni, iar pentru ca legatura lor cu trupul nu este ferma, este ca si cand ar lasa o usa larg deschisa la casa, o invitatie pentru orice musafir nepoftit. Fiind dominate de energia subtila a victimei, persoanele devin fie propriul agresor, fie isi cheama agresorul, in diferite forme.

Intregul tablou descris mai sus imi aminteste de arhetipul lui Alba-ca-Zapada, care este mai de graba moarta decat vie. Locuieste izolata, in padure, departe de ritmul trepidant al vietii, multumindu-se doar sa supravietuiasca de azi pe maine, in cat mai multa siguranta (echivalenta cu o moarte clinica – vezi povestea!). Dar, cum nicaieri nu poti fugi de tine insati/insuti, pana si „aici” o ajunge vrajitoarea cea rea, mama vitrega … care este tot ea … Autosabotorul, autohipnoza, felurile in care se submineaza pe sine prin repetarea ca o incantatie a neputintelor: „nu-s bun(a) de nimic”, „sunt o ratat(a)”, „nu sunt dorit(a)”, etc.

Alba-ca-Zapada intra in moarte clinica atunci cand musca din mar … Asta ma duce cu gandul ca nu-si ofera poate nici cele mai elementare nevoi, de la cele fizice, mergand pana la cele de ordin sufletesc. Este felul in care persoana renunta singura la sine, modul in care se „omoara”. Aici te las pe tine, cititorule, sa constientizezi TU ce faci? Noteaza-ti si alege cu ce incepi! Cand, cum si de unde incepi sa faci schimbari … !

Ma frapeaza conexiunea care se face intre clientii cu care lucrez. Am observat cum o sesiune se cupleaza cu o alta sesiune, a unei alte persoane …

Intr-una dintre sesiuni am lucrat cu cineva care fusese in tinerete arhetipul Albei-ca-Zapada si care acum se transformase in mama vitrega … Cu riscul de a ma repeta, subliniez inca o data ca daca ai intrupat un arhetip, l-ai intrupat si pe opusul sau, inclusiv printul, vanatorul si piticii … In povesti, toate caracterele care apar sunt de fapt fatete ale eroului principal. Ele se compun, aidoma feliilor de portocala, intr-un singur intreg.

Ca sa iesi constient din tiparul lor, pentru ca acesta sa inceteze sa te mai domine, ai nevoie sa observi consecintele pe care le-au creat in viata ta si astfel, sa poti renunta in cunostinta de cauza la acele convingeri, sa le lasi „sa moara”. Clienta despre care iti povesteam mai sus imi scria imediat dupa sesiune:

Eu trebuia sa mor ca mama sa traiasca fericita. Eu ma credeam vinovata de nefericirea mamei. Eu trebuia sa ii arat ca am murit inauntru . Eu trebuia sa fug de frumusete si feminitate. Eu trebuia sa nu ma pot descurca singura ca sa aiba ea ascendent asupra mea. Eu ma agresam pe mine , alta parte era victima, alta salvatorul interior. Era o batalie si o scindare si un conflict perpetuu. Trebuia sa fiu grasa neatragatoare si urita ca sa nu imi sfidez mama. Trebuia sa fiu incapabila pe care ea sa o poata salva ca sa simta ca are valoare, ca este utila si importanta. Si din iubire pt ea, mi-am insusit rolul de victima care nu se descurca niciodata singura. 

Mi-am pus in umbra darurile si calitatile ca sa fie ea fericita. Si tot nu a fost. Am mers pina la anihilarea mea totala aproape numai ca sa isi ia inapoi nemultumirea de sine pe care o proiecta pe mine. 

Iti dai seama ce i-am transmis inconstient fiicei mele despre frumusete, feminitate, atractivitate?! (aici a constientizat multe alte manifestari pe care le avea fata de copil, aspecte ale „mamei vitrege”).

Eu trebuia sa o multumesc pe mama. Asa credeam. Am stat in stadiul asta de copil neputincios atat de mult incit a devenit „eu”- ul cu care m-am identificat.

Multumesc mamei ca m-a crescut cum a putut. Stiu ca in mine isi pusese nadejdea sa conteze si sa aiba si de ea grija careva, pentru ca in copilarie i-a lipsit cel mai elementar sprijin si afectiunea vitala. Dar o eliberez si o pun in locul in care sa aiba grija de propriile ei nevoi. 

Iar eu sa observ ca sunt puternica si ma pot descurca.

Cu fiecare rasarit, stralucesc si stau in puterea mea mai mult decit oricind, pt binele tuturor!” – este noua ei directiva de viata, in functie de ce a venit ca parte de suflet, dar si animal de putere recuperate.

In urmatorul articol am sa-ti spun ce poti sa faci ca sa vindeci aceste rani, cum sa iesi din aceste tipare. Iti ofer solutia si iti explic si de ce si cum functioneaza. Universul iti ofera intotdeauna o infinitate de posibilitati. Este doar optiunea ta incotro iti indrepti atentia. Eu mentin viziunea pentru tine ca vei gasi solutia optima ca sa devii cea mai buna versiune a ta, sa te simti implinit(a) si fericit(a), pentru ca viata ta sa fie asa cum ti-o doresti!

Alba-ca-Zapada-e-mai-mult-moarta-decat-vie

Sursa: http://oficialmedia.com/traumele-din-copilarie-ne-urmaresc-si-cand-suntem-adulti/

Anunțuri
0

Cazul Mara

Am cerut acordul clientei mele, Mara ( nume fictiv, păstrăm totuși datele confidențiale) de a vă relata povestea ei și cum a decurs terapia cu ea. 

În prima ședință mi-am propus câteva obiective importante:

  • să îmi fac o idee generală despre problemele cu care Mara se confruntă
  • să fac educarea clientei privind boala/ tulburarea
  • să fac educarea privind intervenția psihologică ( psihoterapia)
  • să normalizez reacțiile clientei. 
  • să încep contruirea relației terapeutice adecvate prin empatie, congruență, colaborare. 

Am ajuns la cabinet cu 30 de minute mai devreme, așa cum fac deobicei, îmi place să fiu punctuală.  Mara s-a prezentat la ușa cabinetului ( o tânără cu vârsta de 21 de ani), îmbrăcată îngrijit și avânt o mimică tristă. Ceea ce mi-a atras atenția a fost tăietura de la brațul stâng, pe care am asociat-o cu tentativă de suicid ( lucru confirmat ulterior). Am invitat-o să intre și am rugat-o să se prezinte. 

T ( terapeutul) : Pentru început te-aș ruga să-mi spui cum te numești  înainte de a discuta despre motivul venirii la cabinet.

După obținerea informației, am continuat:

T: Care este motivul pentru care ai venit aici? Cum crezi că te pot ajuta?

Clienta a început să îmi prezinte problemele într-o manieră precipitată, sărind de la un subiect la altul. 

T: Aș dori în această primă ședință să îmi fac o idee generală despre ce probleme sunt. Nu vreau să intrăm momentan în detalii, vreau să te cunosc mai bine în această ședință, urmând să discutăm în detaliu ședințele următoare. La telefon mi-ai spus că vii la recomandarea psihiatrului. 

Am lăsat-o să îmi descrie problema, iar pe măsură ce discutam, urmăream atentă principalele Axe ale DSM-ului. Pe Axa I am identificat elemente caracteristice tulburărilor depresiv ( ce se manifestau în prezent) și maniacal ( în trecut). Pe Axa II am avut senzația prezenței unor elemente de tip borderline, deși eram destul de sceptică. 

După 30 de minute i-am cerut să ne oprim deocamdată. 

T: Cred că mi-am făcut o idee generală despre ce este vorba. Însă precis voi știi abia după o testare psihologică riguroasă. Apoi am încercat să discut despre istoricul ei psihiatric. 

T: Mi-ai spus că ai fost internată și ai luat tratament psihiatric. Poți să-mi spui mai multe despre asta?

Mara mi-a spus că a fost internată și că a luat tratament pentru tulburare bipolară. Încă era sub tratament, dar de cele mai multe ori nu mai urma tratamentul medicamentos, spunând că se simte bine. I-am spus că este foarte important să continuie tratamentul medicamentos, altfel eu nu îmi pot lua angajamentul de a lucra cu ea. 

Mi-a povestit desigur despre tentativa de suicid, care de fapt era mai mult un șantaj emoțional la adresa iubitului ei care avea să o părăsească. 

T: Este ceva ce mi-a scăpat sau te-a deranjat în cadrul acestei întâlniri? Nu? Ok. Am să te rog să completezi această baterie de teste acasă și să o aduci la următoarea întâlnire. 

Pentru a evolua tabloul clinic am ales:

  • Profilul Distresului Emotional
  • Inventarul de Depresie Beck
  • Scala de Gânduri automate
  • Scala de Stimă de sine

T: Te rog să nu uiți să iei legătura cu psihiatru. Aș dori să te vezi cu el înainte de următoarea ședință. 

 

Mara era singură la părinți, provenea dintr-o familie înstărită. Era tratată mereu ca fiind o persoană specială. Mama îi murise la vârsta de cinci ani într-un accident de mașină. După moartea mamei, Mara s-a trezit deodată singură, abandonată. Acum era studentă la Arhitectură. Episoadele maniacale au început imediat după ce iubitul ei a obligat-o să avorteze. Atunci tatăl ei a internat-o la psihiatrie ( în urma tentativei de suicid). Eram curioasă să văd perspectiva psihiatrului care urma să clarifice aceste aspecte. 

Sedinta 2. 

Ne-am revăzut. Fusese și la psihiatru. Am aflat ( lucru confirmat din discuția cu avută, cu acordul Mare, cu acordul psihiatrului) că acesta a identificat o tulburare bipolară de tip I ( episod depresiv) și i-a prescris tratament medicamentos. Apoi am discutat cu ea situația ei și m-am axat strict pe depresia pe care o avea în prezent. 

Perspectiva Marei: 

Eram nerăbdătoare să ajung la psihoterapeută. Abia a reușit să mă programeze, mi-a spus de la telefon că are un program destul de încărcat și că abia peste două săptămâni mă poate primi. Am așteptat cele două săptămâni ca pe ace. Nu voiam să merg la altcineva. I-am văzut poza pe facebook și figura ei îmi transmitea energie pozitivă, știam că ea va fi singura care îmi va înțelege situația. Este tânără psiholoaga și asta îmi place, mă face să mă simt în largul meu. Cabinetul arată foarte bine, are si o mini bibliotecă. Am încercat de la început să o impresionez, salutând-o calm și foarte sigură pe mine. M-a rugat să stau jos și mi-a cerut niște date despre mine, apoi m-a întrebat care este motivul pentru care mă aflu la cabinet? Am început să îi spun problemele mele în timp ce ea mă asculta foarte atentă, calmă și fascinată de tot ceea ce spuneam. Mă înțelegea de-adevăratelea! Știa că nu eu sunt problema, ci cei din jurul meu. Ca semn de prețuire pentru mine, mi-a cerut să merg la psihiatru, pentru a ne asigura amândouă care sunt cauzele medicale. Numai de dragul ei voi merge, deși știu sigur că nu sunt. 

Ședința 3. 

T: Punând cap la cap informațiile, iată cum văd eu lucrurile: Problemele sunt de tip bipolar. Asta mi-au arătat analizele psihologice, lucru confirmat și de psihiatru. I-am explicat în dtaliu ce înseamnă tulburarea bipolară. 

Ulterior, psihiatru a reconfirmat medical tulburarea de tip borderline. Am făcut cu Mara lista de probleme: 

  • reducerea trăirilor de tip depresiv
  • îmbunătățirea interacțiunilor sociale
  • eliminarea sentimentului de abandon
  • creșterea stimei de sine

Perspectiva Marei:

În ședința 3 mi-a spus cum vede situația mea. Așteptasem cu nerăbdare întâlnirea, dar m-a dezamăgit! Mi-a spus că după analizele psihologice coroborate cu analiza psihiatrului că am tulburare bipolară, personalitate de tip borderline. M-a abandonat, mă vede ca pe oricare alt bolnav! 

Ședința 4. 

Terapia a decurs normal, am lucrat pe problemele pe care Mara le avea. Însă ceva se schimbase. Admirația din ochii ei, scăzuse, asta m-a ajutat să diminuez transferul pozitiv. Am întrebat-o ce nelămuriri are,dacă o nemulțumește ceva. Mi-a spus că e totul în regulă, politicoasă, desigur. Știam că ceva se produsese în mintea ei așa că mi-am propus să fiu mai atentă la relația terapeutică dintre noi. 

La ședința următoare Mara nu a mai venit. Mi-a telefonat și mi-a spus pe un ton destul de agresiv că nu i-am făcut niciun bine, că am profitat de vulnerabilitățile ei și că am să plătesc eu pentru asta, și eu și psihiatru. 

Câteva săptămâni primeam zilnic telefoane din partea ei cu amenințări. Alteori suna și nu îmi spunea nimic. Știam că este în perioada maniacală, iar astea avea să țină maxim patru luni. La Mara a ținut doar două luni. Într-o zi mi-a telefonat plângând că vrea să vină înapoi la terapie, că să o iert, că nu știe ce a apucat-o. Am primit-o desigur și aveam să aflu că ne fentase atât pe mine cât și pe psihiatru: nu își lua medicația ( motivul pentru care intrase în starea maniacală). I-am explicat că dat fiind faptul ceea ce s-a întâmplat, nu pot să continui terapia cu ea, dar am să o recomand unui coleg cu condiția ca să-și urmeze tratamentul. Astfel am semnat un contract în care Mara promitea să continuie tratamentul psihiatric. La ora actuală, Mara este bine și își continuă tratamentul! 

images